Animalele non-umane au dreptul moral fundamental de a nu fi tratate ca proprietate sau resurse.
~ Gary L. Francione
Tag Archives: drepturile animalelor
Ele sunt lipsite de apărare
Suferință și moarte „nenecesare” – de Prof. Gary L. Francione
Dragi colegi:
Cu toții suntem de acord că a priciuni animalelor moarte și suferințe „nenecesare” este greșit din punct de vedere moral. Iar dacă asta înseamnă cât de cât ceva, trebuie să însemne că nu putem justifica moartea și suferința animalelor pe motive de plăcere sau comoditate. Dar care este cea mai bună justificare pe care o avem pentru a produce moarte și suferință celor 56 de miliarde de animale (excluzând peștii) pe care le mâncăm anual?
Plăcerea. Comoditatea.
Deci singura justificare pe care o avem este aceea cu care suntem deja de acord că nu este suficientă. Aceasta este schizofrenia morală.
Dacă nu ești vegan/ă participi direct la exploatarea animalelor. Este ușor să fii vegan/ă, este bine pentru sănătate și este cel mai puternic mod prin care tu personal poți spune „nu” exploatării animalelor.
Dacă ești deja vegan/ă atunci educă-i și pe ceilalți despre veganism.
Lumea este vegană! Dacă vrei să fie.
Gary L. Francione
©2010 Gary L. Francione
Non-veganismul este cruzime față de animale
Non-veganismul este abuz față de animale.
Non-veganismul este cruzime față de animale.
Non-veganismul înseamnă ca îi plătești pe alții să rănească și să omoare animalele pe care pretinzi că le iubești.
Dacă îți pasă de ele acționează conform propriilor principii și fii vegan.
A deveni vegan(ă) nu este despre tine
Drepturile animalelor fără veganism
Nu avem *nevoie* de produsele de origine animală mai mult decât avem „nevoie” de luptele de câini
Nu avem *nevoie* de produsele de origine animală mai mult decât avem „nevoie” de luptele de câini.
Fiţi vegani!
Idei esențiale pe care trebuie să le înțelegeți înainte de a vă numi „activist” – de Gary L. Francione
Știu destul de multe despre mişcările sociale și vă pot spune că nu există *niciuna* care să se apropie măcar de cea a „drepturilor animalelor” în privința ignoranței față de istoria ei și lipsa unei înțelegeri de bază a ideilor care ne-au adus unde suntem astăzi. Rezultatul acestei ignoranțe este că mulți „iubitori de animale” bine intenţionaţi nu fac decât să consolideze starea actuală a lucrurilor.
Permiteți-mi să vă dau un exemplu. Mentalitatea care caracterizează societatea noastră referitoare la drepturile animalelor – cum că este acceptabil din punct de vedere moral să folosim animalele atâta vreme cât le tratăm într-un mod „uman” – vine din secolul XIX, ce presupunea că animalele nu au un interes în continuarea vieţii lor, ci că singurul lor interes este să nu sufere. Se considera că animalelor nu le pasă că sunt ucise și apoi mâncate sau că le folosim în alte scopuri, ci că doar le pasă să aibă o viață destul de plăcută și o moarte relativ nedureroasă.
Acestă abordare *încă* mai caracterizează gândirea majorității oamenilor și se regăseşte în activitatea unora, precum Peter Singer, care a avut o influență enormă asupra a ceea ce azi numim „mișcarea pentru drepturile animalelor”. Majorităţii oamenilor le pasă de animale, dar consideră că exploatarea lor este acceptabilă din punct de vedere moral atâta timp cât aceasta este făcută într-un mod „uman”. Acesta este motivul pentru care toate marile grupuri pentru animale care urmează abordarea lui Singer promovează diferite forme de „exploatare fericită” și vorbesc despre veganism, dacă vorbesc, doar ca o modalitate de a reduce suferința alături de exploatarea „fericită” si reforma bunăstării animalelor. Continue reading